Helău. De azi sunt mai bine:)
După un post protejat şi încă ceva vreme în care iar n-am scris nimic, m-am decis să revin, din pură plictiseală şi pentru că simt nevoia să mă plâng undeva în legătură cu jegul ăsta de şcoală.
Vin tezele, iar eu preconizez o cădere nervoasă, pentru că teza la mate e pusă perfect, de ziua mea. Da, ştiu, iar încep să aberez cu ziua mea, dar abia aştept:D
Anyway, azi toată lumea era muci după 1 mai, mai ales the one and only gorgeous George
) de aceea, perlele de la română au fost inevitabile, începând cu Miu şi terminând cu Brânduşa. Excerpts, pentru că eu m-am distrat copios:
ruxi:verbul suind, la gerunziu, sugerează lungirea continuă [ăsta fiind şi punctul culminant al discuţiei despre ea şi vlad - toboşarul:)) ]
gorgeous george: e ca un fel de coliziune între 2 dimensiuni
pavel: oximoronu’ era ăla, cu “lumină neagră”, şi de-astea, aşeaaa…..[hand gestures-urile sunt ireproductibile]
profa: şi eu ce pot să zic la asta? gie! [şi noi eram pe sub bănci de râs]
şi vine şi miu, care ne face mândri că suntem colegi cu el
profa: eh, şi ce exprimă “şi-s cu neguri îmbrăcate”? ce-i cu “neguri” acolo?
iar miu o trânteşte artistic: eeee, pâi chestia asta indică lipsa de fotoni
Şi în caiet scrie ceva asemănător cu “elemente de romantism: prezentarea eului ca fiind miezul din dodoaşcă”.
Renuntând la nota semi-cretină pe care am adoptat-o de azi la prânz…..
El e Damien Rice. Aţi mai făcut cunoştinţă cu el, ştiu, dar il iubesc foarte tare aşa că vi-l voi prezenta de câte ori consider eu de cuviinţă.
criminală faza cu miu…doar el putea să zică chestia asta
)
chiar, ati dat teza la română ?!?
ieri, adica vineri:) a fost cam nasol pentru ca ne-a picat patul lui procust, dar….ne-am descurcat onorabil, mai putin cei doi fraieri care au scris despre enigma otiliei pentru ca au crezut ca-i scrisa de camil petrescu
lol…:))…care au fost cei doi fraieri?!?
[daca nu sunt cam indiscreta :-"]…noi am fi vrut sa ne dea patul lui procust si nu enigma